Traversăm o perioadă cel puțin interesantă: iarna a făcut schimb cu primăvara – din fericire pentru iubitorii de zăpadă, martie a adus un strat generos la munte, numai bun pentru ski, săniuță și plimbare, iar evenimentele globale par și ele să se succeadă cu repeziciune. Vești bune – sfârșitul pandemiei și al restricțiilor – și vești deloc bune de dincolo de graniță ne fac să avem o primăvară mixtă de stări și emoții, în care să căutăm măcar puțină siguranță și stabilitate.

Pentru noi, în micul nostru shop online bbsportiv.ro, ne place să găsim o doză de liniște și pace prin atenția și importanța pe care le dăm activităților fizice și felului în care ne simțim după ce facem mișcare. Astfel că, după mai multe weekenduri și escapade montane pe care le-am organizat cu fetița noastră Olivia, care deja la vârsta de 3 ani și jumătate a ajuns să țină pasul cu noi pe schiuri și să-i placă teribil să-și dea drumul pe pârtii nu doar de începători, am revenit la rutina săptămânală de oraș, unde o ducem la bazin.

Centrarea pe diverse practici sportive, în opinia noastră, ne ajută pe noi și pe copiii noștri nu doar să avem un corp mai bine dezvoltat, ci și să ne canalizăm gândurile negative și stresul într-o direcție în care să le putem descărca într-un mod sănătos. Studiile psihologice au arătat de-a lungul timpului că sportul și mișcarea organizată reprezintă o formă eficientă de tratament al depresiei și anxietății, și că foarte multă lume își poate schimba stările proaste prin secreția de dopamină și serotonină care se întămplă natural după un antrenament. Nu ne rămâne decât să fim consecvenți – continuând să facem sport, chiar și atunci când nu avem chef sau nu ne facem timp – dat fiind că satisfacția fizică și psihică cu care suntem recompensați la sfârșitul zilei este garantată.

Iar acum, când restricțiile pandemice au luat sfârșit, e momentul prielnic să continuăm sau să începem bunele obiceiuri, cum este înotul. Copiii noștri se vor bucura maxim de bălăceală și interacțiune cu alți copii în apă, la cursuri individuale sau de grup, mai ales că vremea se dezmorțește și ea ușor-ușor și vom avea zile însorite care ne dau poftă de viață și de joc. După 2 ani în care parcă ne-am temut și limitat la fiecare acțiune, acum ne putem da voie la activități fără frică și restricții. Iar în ce privește starea de bine la bazin, bbsportiv.ro vine mereu cu echipamentele și accesoriile cele mai performante de pe piață, pentru o experiență a copilului cât mai confortabilă și în siguranță.

Întrucât în această perioadă apa este (încă) cu 2-3 grade mai rece ca vara, recomandăm călduros una dintre variantele de costume din neopren pe care le avem disponibile pe site: cele pentru bebeluși (pentru vârste de la 3 luni la 2 ani și deci cu scutec încorporat) și cele pentru copilași mai mari (pentru categoriile de la 2-4 ani sau 4-6 ani). Modelele noastre sunt concepute pentru purtare timp de 2 ani la rând – nu doar pentru un sezon și gata, la anul rămân mici – dat fiind că marca britanică Splash About, pe care bbsportiv.ro o face accesibilă ca unic distribuitor autorizat pe piața din România, creează produse din cele mai andurante materiale, croieli și culori.

Te invităm așadar să descoperi zecile de costumașe de copii care așteaptă să fie alese să meargă cu micuțul sau micuța ta la bazin și să-i ofere tot ce-i este necesar pentru mișcare fără restricții de-acum încolo! Zile bune și dinamice tuturor!